Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE Bucureşti a fost arestat preventiv

Autor: Otilia Ciocan 19.07.2014

Măsura a fost dispusă sâmbătă de Tribunalul Capitalei şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit Parchetului instanţei supreme, Iuliu Cosmin Şerbănescu este urmărit penal pentru şase infracţiuni de luare de mită şi una de trafic de influenţă.

Acesta, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări şi reasigurări, a pretins şi primit de la studenţi sume între între 400 de lei şi 400 de euro, în schimbul unor lucrări de licenţă gata elaborate, în formă digitală, susţin anchetatorii.

Procurorii mai spun că Şerbănescu le-ar fi garantat studenţilor că el, în calitate şi de membru al comisiei de licenţă, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă.

De asemenea, prodecanul "a acceptat să-şi traficheze influenţa, în schimbul banilor primiţi, prin intervenţii la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licenţă şi membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an şi a celor de licenţă".

În acest dosar, anchetatorii au făcut, vineri, trei percheziţii în Bucureşti, la locuinţa Iuliu Cosmin Şerbănescu, la biroul acestuia din cadrul facultăţii şi la sediul ASE.

Rectorul ASE, Pavel Năstase, a declarat vineri, referindu-se la percheziţiile făcute în biroul prodecanului suspectat de corupţie, că este regretabil pentru universitate că se întâmplă asemenea lucruri şi a precizat că profesorii sunt responsabili pentru notele de la licenţă.