Reevaluarea rezervelor de cărbune ale CE Oltenia, gata în octombrie

Autor: Radu Bostan 24.07.2014
Evaluarea rezervelor de cărbune ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), o etapă pregătitoare a procesului de listare a producătorului de energie, se va încheia la sfârşitul lunii octombrie, astfel că primele titluri din pachetul de 15% din capital destinat bursei vor putea intra la tranzacţionare cel mai devreme anul viitor.
 
Listarea CEO era programată ini­ţial pentru luna iunie, urmând să fie intermediată de un con­sorţiu format din BRD-Groupe Société Générale şi SSIF Swiss Capital. Termenul a fost amânat însă pentru septembrie sau octombrie, după ce brokerii au solicitat reevaluarea rezervelor de cărbune ale companiei.
 
Complexul Oltenia include patru termocentrale pe lignit şi mai multe mine de cărbune din care sunt alimentate centralele.
 
„Procesul de evaluare a rezervelor de cărbune pe care le deţine CE Oltenia se află în faza de aprobare a de­se­cretizării datelor care vor fi conţinute în raport, de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Consultantul, Wardell Armstrong International şi Geoconsulting Târgu-Jiu, preconizează ca termen de finalizare a procesului de evaluare sfârşitul lunii octombrie“, au precizat reprezentanţii CE Oltenia.