Audi majorează producţia de motoare în Ungaria

Autor: Bogdan Cojocaru 24.07.2014
Producătorul auto german Audi intenţionează să lanseze producţia unor noi modele de motoare la uzina din oraşul maghiar Györ, a declarat Axel Strotbek, membru în boardul companiei, într-un interviu acordat MTI. „Vom continua să facem investiţii substanţiale la Györ pentru a ne atinge obiectivele”, a spus Strotbek. Compania germană a efectuat mai multe modernizări la uzina sa maghiară şi a încurajat extinderea unui aeroport din apropiere. Audi intenţionează să introducă al treilea schimb de lucru pentru a majora producţia. Ungaria a devenit un important centru european pentru industria auto. Aici mai sunt prezenţi, printre alţii,  Mercedes, Suzuky şi Opel.