Istorici şi diplomaţi (IX). Un destin de excepţie: Matila Ghyka şi „numărul de aur”/ de dr Alexandru Popescu

Autor: Dr. Alexandru Popescu 25.07.2014

Există în istoria culturii şi a diplomaţiei, inclusiv a celei româneşti, o serie de personalităţi care s-au distins prin varietatea preocupărilor şi profesiilor pe care le-au îmbrăţişat, dar, şi din acest punct de vedere,  cariera lui Matila Ghyka Costiescu (1881-1965)  constituie materializarea unui destin de excepţie: ofiţer de marină, diplomat, estetician, scriitor, matematician, inginer şi istoric. Dacă asemenea merite au fost într-o oarecare măsură uitate, nu se poate trece cu vederea că el a fost cel care a pus la punct principiul „numărului de aur” cu reverberaţii în cele mai variate domenii ale creaţiei umane.

 

Ofiţer de marină şi inginer

De fapt, o asemenea evoluţie multilaterală a fost prevăzută chiar din varietatea studiilor sale. Debutează ca ofiţer de marină în flota miliară franceză, dar activează şi în cea românească. În 1905, obţine diploma de inginer electrician. În acelaşi timp, începe să fie preocupat de problema influenţei vieţii asupra legilor fizice care descriau comportarea materiei neînsufleţite, atrăgând atenţia, între alţii, şi a marelui matematician şi om politic Henri Poincaré. Revenind în ţară, Matila Ghyka este numit profesor la Şcoala de ofiţeri de marină de la Constanţa.

 

O carieră diplomatică prodigioasă

Spirit „neliniştit” Matila Ghyka doreşte să se integreze unei profesii care să-i permită un orizont mai larg şi aceasta era diplomaţia. Trebuie remarcat de la bun început că, pentru aceea perioadă, dar, în bună măsură, şi pentru cele următoare, el a fost unul dintre cei dintâi diplomaţi profesionişti, „de carieră”, cu cea mai îndelungată şi variată activitate, lista posturilor, funcţiilor îndeplinite fiind deosebit de amplă.

Debutează ca ataşat de legaţie la Berlin, iar apoi la Londra. În timpul Primului Război Mondial,  a primit însărcinarea de ofiţer de legătură între armata română şi escadra rusă staţionată în portul Constanţa, condusă de cel care va deveni unul din conducătorii luptei antibolşevice, amiralul Kolceak, şi misiunea navală franceză.

Matila Ghyka îşi reia cariera diplomatică în 1917, fiind numit ataşat naval la Londra. Trebuie să facă faţă situaţiei dificile legată de semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti, încercând să convingă Puterile Antantei că România avea să reia lupta împotriva Puterilor Centrale de îndată ce situaţia o va permite, ceea ce s-a şi întâmplat.

În decembrie 1918 Matila Ghyka a fost numit ca ataşat de legaţie la Roma, iar apoi este trimis în Statele Unite pentru a organiza repatrierea emigranţilor români. În 1921, a fost numit ataşat de legaţie la Madrid, iar, în 1924, devine consilier de legaţie la Varşovia.

Avându-se în vedere experienţa sa în probleme navale, în 1928, Matila Ghyka ocupă postul de consilier al delegaţiei române la Comisia Europeană a Dunării.

Ulterior, cariera sa diplomatică se orientează către statele din nordul Europei, fiind numit, în 1931, ministru plenipotenţiar al României în Suedia, postul acoperind şi relaţiile diplomatice cu Finlanda, Norvegia, Olanda şi Danemarca.

În 1936, devine adjunct al şefului misiunii diplomatice la Londra, având misiunea să determine schimbarea opiniei publice engleze care, după demiterea lui Nicolae Titulescu, era defavorabilă regelui Carol al II-lea. De fapt, Matila Ghyka nu era acord cu politica autoritară a lui Carol II, dar nici cu aceea a lui Ion Antonescu, astfel încât, împreună cu un grup de diplomaţi demisionează, activând o vreme, ca vicepreşedinte,  în comitetul „Românilor Liberi” care dorea să devină un guvern românesc în exil

 

Estetician

Cu aceasta, cariera diplomatică a lui Matila Ghyka ia sfârşit, el consacrându-se  în continuare celei ştiinţifice şi didactice, de estetician,  la University of Southern California din Los Angeles.

În ceea ce priveşte cariera ştiinţifică, ea este mai ales în legătură cu teoria „numărului de aur” pe care o expusese încă în volumele „Esthétique des Proportions dans la nature et dans les arts” (1927) şi „Le nombre d'or. Rites et rythmes pythagoriciens dans le développement de la civilisation occidentale” (1931). Conform concepţiilor sale, „numărul de aur” constituie un secret fundamental al universului, fiind înrădăcinat în fiinţa umană şi în general în materia vie.

Este de remarcat că, în această perspectivă, Matila Ghyka a colaborat cu oameni de ştiinţă ai vremii, dar şi cu artişti, cum a fost Salvador Dali. Teoriile sale şi-ai găsit aplicabilitatea în numeroase alte domenii, de la arhitectura la muzică.

 

…şi istoric

S-ar părea că preocupările lui Matila Ghyka care se apropiau de cele ezoterice, l-au îndepărtat de concreteţea faptelor istorice. De fapt, nu s-a întâmplat acest lucru, căci aşa cum reiese chiar din titlul volumului publicat în 1931, această teorie este examinată în contextul „dezvoltării civilizaţiei occidentale”.

Dar Matila Ghyka este şi autorul unor lucrări cu profil istoric. În 1941 a publicat lucrarea de sinteză „A documented chronology of Roumanian history from pre-historic times to the present day”, al cărei scop era să facă cunoscute argumentele istorice care justificau  drepturile României asupra teritoriilor pe care le pierduse în urma Dictatului de la Viena. Este încă un exemplu care demonstrează apropierea dintre domeniul diplomaţiei şi cel istoric.

În afară de aceasta Matila Ghyka are şi preocupări în domeniul istoriei artei („The Celto-Scythian-Siberian Animal Style and its Diffusion from China to Ireland'”, 1949)

Iar, ca şi în cazul altor diplomaţi, memoriile sale, publicate sub frumosul titlu „Couleur du monde” (1955-1956), constituie un real document istoric. Cartea a apărut în traducerea românească a Georgetei Filitti abia în 2003.

 

„Nu ştiu cine poartă răspunderea…”

De fapt, teoriile lui Matila Ghyka au rămas o vreme prea puţin cunoscute în România, abia în deceniul opt al secolului trecut ele fiind expuse de unii dintre cei mai prestigioşi esteticieni şi istorici ai vremii: Solomon Marcus, Sorin Alexandrescu şi alţii. O serie de istorici s-au ocupat şi de cariera diplomatică a lui Matila Ghyka.

Într-un fel soarta operei lui Matila Ghyka se aseamănă cu aceea a altui estetician de origine română, de asemenea inovator în acest domeniu, Pius Servien (pseudonim al lui Piu-Şerban Coculescu, 1902-1959).

Dar nici în Occident, ultimii ani de viaţă ai lui Matila Ghyka au fost departe de a fi fericiţi, el trebuind să se întreţină din expediente. Aşa cum scria Mircea Eliade în necrologul pe care i l-a consacrat („Împotriva deznădejdii”), „Nu ştiu cine poartă răspunderea acestei nevrednicii strigătoare la cer… Sunt sigur însă că el, Matila Ghyka, nu s-a plâns niciodată. Nimănui!”