Site-urile de joburi au avut cu 25% mai multe locuri de muncă pentru români decât aceeaşi perioadă a anului trecut

Autor: Corina Mirea 28.07.2014

BestJobs şi Hipo.ro, două dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, au postat cu 25% mai multe joburi în primele şase luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a lui 2013, în timp ce pentru eJobs primul semestru din 2014 nu a adus modificări majore, potrivit datelor centralizate de ZF.

EJobs a postat în jur de 70.000 de joburi în primele şase luni ale anului, iar BestJobs şi Hipo.ro peste 41.000, respectiv 5.000 de locuri de muncă.

„Prima jumă­ta­te a anului 2014 s-a dovedit, din punctul nostru de vedere, mai dinamică decât acelaşi interval al anului trecut. Cererile pentru angajaţi temporar, dar şi pentru recrutarea de personal permanent s-au îndesit. Creşterea nu este neapărat la nivelul numărului de posturi dintr-o companie sau alta, deşi au înregistrat o uşoară evoluţie şi acestea, ci mai ales din punctul de vedere al numărului de companii care ni se adresează, deci, prin extensie, a numărului celor care oferă acum locuri de muncă“, susţine Valentin Petrof, country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară ManpowerGroup România.