Bursa de la Varşovia are ca prioritate un parteneriat cu bursa vieneză

Autor: Bogdan Cojocaru 29.07.2014

Operatorul Bursei de Acţiuni de la Varşovia, cea mai mare din Europa Centrală şi de Est, se va concentra pe posibilul perteneriat cu bursa de la Viena şi pe introducerea unor noi instrumente pentru jucătorii de pe piaţă, a declarat noul CEO al bursei Pawel Tamborski, citat de The Warsaw Voice. Ideea colaborării celor două burse datează din timpul mandatului fostului CEO Ludwik Sobolewski, demis anul trecut din cauza unui scandal în care a fost acuzat că a folosit fondurile firmelor listate petru a finanţa filmul amantei sale. Sobolewski conduce acum Bursa de Valori Bucureşti.

„Problema Viena este una dintre cele mai importante priorităţi. Vreau ca o decizie în această privinţă să fie luată cât de curând posibil“, a spus Tamborski. El a precizat că este mulţumit de situaţia actuală a bursei şi a lăudat performanţele fostei conduceri.