Bancherii au scăpat de restanţe de 1,8 mld. lei în iunie

Autor: Anelis Baciu 29.07.2014
Companiile şi populaţia aveau rate neplătite în contul împrumuturilor de la bănci în valoare de 31,3 miliarde de lei (7,1 mld. euro) la sfârşitul luni iunie, în scădere cu 4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele BNR.
 
Fenomenul de estompare a fenomenului de neplată a fost mai vizibil în ultimele două luni, astfel că faţă de finalul lunii aprilie sumele întârziate la plată au consemnat o scădere de 5,3%, respectiv echivalentul a 1,8 miliarde de lei.
 
Diminuarea întârzierilor la plata creditelor este un semnal pozitiv venit din economia reală, iar analiştii an­ticipează că tendinţa se va menţine şi în perioada următoare.
 
„Ne aşteptăm la scăderea ratei restanţelor la credite pe termen scurt şi mediu, precum şi la inflexiunea creditului neguvernamental total în a doua jumătate a anului curent şi o creştere anuală cu aproximativ 3,2% în 2015“, a explicat Andrei Rădulescu, economist-şef al Băncii Transilvania.