Acţiunile Electrica intră în componenţa indicilor de la BVB

Ziarul Financiar 29.07.2014
Acţiunile companiei de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Electrica SA vor intra în componenţa indicilor de la Bursa de Valori Bucureşti, au anunţat marţi reprezentanţii pieţei locale de capital.
 
Electrica, simbol bursier EL, va intra în compoenţa indicilor BET, BET-XTm, BET-BK, BET-NG şi BET Plus.
 
Indicele BET Plus este indicele de referinţă al bursei, indicele BET grupează cele mai lichide zece acţiuni, indicele BET NG include companiile din sectorul energetic, indicele BET XT este indicele extins al bursei, în timp ce indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietate.
 
Electrica a fost listată la bursă printr-o ofertă publică iniţială încheiată la finalul lunii iunie, prin care statul român a transferat un pachet de 51% din acţiunile companiei în mâinile investitorilor de pe piaţa de capital, pentru care a încasat aproape 2 miliarde de lei.