Comoară turistică a României, Delta Dunării a atras doar 10.000 de străini în prima parte a anului

Autor: Mirabela Tiron 30.07.2014

Delta Dunării, una dintre cele mai importante regiuni turistice ale României, a atras în prima jumătate a anului 16.400 de turişti (dintre care 10.000 străini), în creştere cu 17,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Delta rămâne însă cu mult în spatele altor destinaţii identice care atrag şi câte un milion de turişti pe an. 

„Sezonul acesta de vară este mai bun decât cel de anul trecut. Avem un plus de 10% faţă de anul anterior la turişti. Am primit olandezi, germani, italieni, moldoveni. Turiştii străini vin prin agenţiile de turism sau site-uri internaţionale de rezervări ca booking.com. Cei mai numeroşi turişti rămân însă românii, la noi“, a spus Petru Harnagia, coproprie­tarul complexului Delta Paradise, situat pe canalul Dunavăţ, în localitatea Murighiol, la 36 de kilometri de Tulcea.

Complexul include două hoteluri mici cu 23 de camere în total.  Anul trecut com­plexul, înregistrat pe firma Adva­delt Turism, a avut o cifră de afaceri de 117.500 de lei (26.700 de euro) şi pierderi de 797.000 de lei (181.000 de euro), potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. În iunie 63% din turiştii care s-au cazat în Delta Dunării au fost străini, arată datele ARBDD. Spre comparaţie, în iunie anul trecut străinii reprezentau 60% din numărul total de turişti. Datele oficiale arată că Delta Dunării a atras 58.000 de turişti anul trecut. Spre comparaţie, litoralul românesc, atrage acest număr de turişti într-o singură zi de vară. Celelalte delte europene, precum Delta del Po (Italia) sau Delta Camarague din Franţa, reuşesc să aibă şi aproape un milion de turişti anual. În Delta Dunării nu sunt însă foarte multe unităţi de cazare, ultimele date arătând circa 1.500-1.700 de camere  pentru turişti. Mulţi localnici şi-au transformat casele în unităţi de cazare pentru turiţi, tariful solicitat fiind de 90-150 de lei pe noapte de cameră.