Istorici şi diplomaţi (X). Maurice Paléologue, membru al Academiei Franţei/ de dr Alexandru Popescu

Există o serie de  cazuri de personalităţi de origine română care au îndeplinit funcţii diplomatice pentru alte ţări, în acelaşi timp, cu merite în domeniul istoriografiei.

Desigur, „seria” este deschisă de spătarul Nicolae Milescu, trimis diplomatic al ţarului Rusiei în China şi valoros cărturar.

Pentru o perioadă mai nouă îl vom aminti pe distinsului istoric Neagu Djuvara, care a activat, din 1961, vreme de 23 de ani, în calitate de  consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi ca profesor de drept internaţional şi de istorie economică.

Un exemplu strălucit

…este şi acela al lui diplomatului, istoricului şi eseistului Maurice Paléologue (1859 -1944 – foto 1), care a văzut lumina zilei la Paris ca urmaş al unui participant la Revoluţia din 1848 din Ţara Românească. Era unul din fiii nelegitimi al Elisabetei Văcărescu, cărora mama lor le-a atribuit şi numele de „Paleologu”, cu trimitere desigur la familia de împăraţi bizantini care jucaseră un rol important şi în istoria Valahiei. Să nu uităm că şi familia Cantacuzinilor, care a dat ţării cărturari şi domni, în primul rând pe Şerban Cantacuzino (1678-1688), şi-a revendicat o asemenea descendenţă bizantină.

După ce studiază Dreptul, reuşeşte, în 1880, să obţină o poziţie importantă în Ministrul de Externe al Franţei, ceea ce, trebuie să o recunoaştem, era o reală „performanţă”, dat fiind criteriile stricte, de origine şi competenţă, care guvernau „casta diplomatică” din această ţară.

Posturi diplomatice importante

Datorită calităţilor profesionale şi prestigiului pe care l-a dobândit, Paléologue este numit în posturi diplomatice importante din Africa (Tanger, Maroc) şi Asia (China, Coreea), dar şi în Europa (Italia).

Desigur recunoaşterea deplină a calităţilor sale o constituie numirea sa pe post de Ministru plenipotenţiar în Bulgaria (1907-1912) şi Rusia, din 1907. În ceea ce priveşte contribuţia sa diplomatică, eforturile lui Paléologue s-au îndreptat către realizarea unei alianţe între Rusia şi Franţa. Rămâne la post până la izbucnirea revoluţiei bolşevice.

Ulterior, Paléologue va deţine importantul post de Secretar general al Ministerului de Externe în guvernul Alexandre Millerand.

Faptul că Paléologue devenise „depozitarul” unor importante informaţii, unele secrete, face ca el să apară ca martor în „Procesul Dreyfus”.

Diplomat la Curtea ţarilor

Paléologue constituie exemplul tipic al diplomatului care şi-a folosit experienţa în conceperea unor lucrări de istorie, de mare valoare documentară.

Îşi începe şi cariera de eseist şi scriitor, colaborând la prestigioasa publicaţie „Revue des deux mondes”. În general, mai ales în scrierile sale istorice, el valorifică experienţa şi informaţiile pe care le obţinuse în calitate de diplomat, mai ales în Rusia în perioada dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial. Între altele, în lucrările sale include un portret realist al ţarinei Alexandra Fiodorovna (foto 2). Se pare că a asistat la o întâlnire a acesteia cu Rasputin (foto 3). Rezultat al acestor relaţii va fi şi volumul „La Tsarine misterieuse. Victime de Raspoutine”.

…şi istoric

Între 1921-1922, el publică volumul „La Russie des Tsars pendant la grande guerre”, iar, în 1923 „Rusia ţaristă în timpul revoluţiei”.

De un real interes în ceea ce priveşte elucidarea tenebroaselor împrejurări ale cazului Dreyfus, este volumul său „My Secret Diary of the Dreyfus Case”.

Manifestă interes şi pentru istoria artei, aşa cum reiese din volumul „Rome: notes d'histoire et d'art”, şi aceea a literaturii, concepând lucrări despre Vauvenargues şi Alfred de Vigny (1890).

Bineînţeles îşi va publica şi Memoriile, de un real interes documentar.

Este şi autor de lucrări de beletristică.

Activitatea sa multilaterală face să fie numit, în 1928, membru al Academiei Franceze, ceea ce constituie o „premieră” în ceea ce priveşte activitatea unui om de cultură şi diplomat de origine română.