Vânzările Gedeon Richter în România au crescut cu 5,2% în primul semestru, la 75 milioane euro

Autor: Ana Maria Petcana 01.08.2014

În primele şase luni ale anului trecut, compania a avut afaceri de 71,2 milioane euro.

Gedeon Richter deţine în România o fabrică de medicamente în Târgu-Mureş - Gedeon Richter România, o reţea de peste 120 de farmacii - Gedeon Richter Farmacia şi distribuitorul Pharmafarm.

Activităţile de distribuţie şi retail din România generează 72% din veniturile grupului pe acest segment, respectiv 66,8 milioane euro, reprezentând o creştere cu 7,9% faţă de primele şase luni ale anului trecut.

"O reducere uşoară a termenelor de plată a continuat pe piaţa farmaceutică românească în prima jumătate a anului 2014, dar întârzierile excesive continuă să domine în sectorul farma", notează grupul.

Pe segmentul produselor farmaceutice proprii, în perioada analizată, vânzările au scăzut cu 2,5%, la 15,5 milioane euro. În lei scăderea a fost de 0,8%, la 69,2 milioane lei, comparativ cu primul semestru din 2013.

Vânzările unor contraceptive orale, precum Cavinton, Aflamin şi Zoledronic, au avut principala contribuţie la dinamica din primul semestru al acestui an. De altfel, pe segmentul de produse destinate îngrijirii femeilor, Gedeon Richter a raportat vânzări în creştere cu 12,9%, la 3,5 millioane euro.

Gedeon Richter a plătit, în al doilea trimestru, o taxă clawback de 4,1 milioane lei (900.000 euro) aferentă primelor trei luni.

La nivel de grup, Gedeon Richter a înregistrat o scădere cu 5,3% a vânzărilor în primele şase luni, la 569,4 milioane euro, şi cu 21,9% a profitului net atribuibil acţionarilor, la 75,4 milioane euro. Rezultatele au fost afectate de scăderile înregistrate în Rusia, de 25,3% în euro, şi Ucraina, de 23,2%.