BRCI l-a recrutat pe Theo Buftea de la Volksbank pentru conducerea trezoreriei

Autor: Razvan Voican 01.08.2014

Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI), lansată pe piaţă în februarie anul acesta, a ajuns deja la al treilea responsabil cu zona de trezorerie şi pieţe de capital odată cu recrutarea lui Theo Buftea, fost director al trezoreriei Volksbank. Iniţial BRCI pornise la drum cu Dorin Badea, fost director al trezoreriei UniCredit, care fusese convins să participe la proiectul de constituire a noii bănci din poziţia de vicepreşedinte pe acest domeniu.

El a plecat însă din bancă la sfârşitul lunii martie, preluând ulterior postul de director al trezoreriei băncii de stat EximBank. Următoarea opţiune a lui Marinel Burduja, directorul general al BRCI, a fost Eugen Cîrstea, fost şef al trezoreriei BCR, dar care nu a stat decât două luni după care părţile au convenit să se despartă.

Acum conducerea trezoreriei BRCI îi revine lui Theo Buftea, care şi-a construit o lungă carieră în domeniu, începută în 1997 la fosta ABN Amro devenită RBS. Înainte de a ajunge la Volksbank ca director al trezoreriei în toamna lui 2012 el a mai lucrat pentru Citibank şi Bancpost. BRCI resimte o instabilitate la nivelul echipei de conducere, pe lângă schimbările dese de pe zona de trezorerie recent a plecat şi directorul general adjunct pe corporate Gabriel Arsene.

În prezent directorul general Marinel Burduja face echipă cu Andrei Popovici, responsabil de operaţiuni şi IT, şi Doru Petruţi pe zona de risc. Consiliul de supraveghere este format din Roxana Moldovan, Ştefan Nanu, Magdalena Manea, George Ciobănaşu şi Anca Ciontea. BRCI este controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, care are circa 94% din acţiuni.