Harta tronsoanelor de autostrăzi care unesc Nădlac şi Sibiu

Autor: Andreea Neferu 10.08.2014

O autostradă continuă între graniţa României cu Ungaria, la Nădlac, şi oraşul Sibiu, cu o lungime de aproape 360 de kilometri, va fi gata abia la jumătatea anului 2016, arată informaţiile transmise de compania de drumuri. 

Din cei 360 de kilometri de autostradă dintre Nădlac şi Sibiu (inclusiv centuri la standard de autostradă), circa 200 de kilometri sunt deschişi circulaţiei în prezent, arată o analiză a ZF. Harta culoarului de autostradă dintre graniţa de vest a României şi oraşul Sibiu a început se se contureze mai bine abia în ultimul an şi jumătate, după ce tronsoane precum Deva-Orăştie sau trei loturi din Orăştie-Sibiu au fost deschise circulaţiei, dar rămâne în continuare o „linie“ discontinuă, din care lipsesc tronsoane de câteva zeci de kilometri. Pe aceste sectoare de autostradă lipsă lucrările abia au început, CNADNR estimând că acestea ar urma să fie gata la jumătatea anului 2016, potrivit termenilor contractuali.