International Mystery & Thriller Festival/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 14.08.2014

A patra ediţie a Festivalului internaţional Mystery & Thriller se va desfăşura la Bucureşti – Râşnov, 18-24 August 2014.

În acest an festivalul Mystery & Thriller / Books, movies & more / va găzdui pe lângă deja tradiţionale manifestări: Şcoala de vară de creative writing (pentru 12 participanţi, cu 10 guest-speakeri şi exerciţii practice), lansări de carte (8 volume noi),  şi librărie de gen, proiecţii de filme artistice premiate, documentare true-crime, întâlniri cu actori şi regizori, adunarea Clubului de Crime Fiction din România şi prima Conferinţă Internaţională anuală a ICWA.

AIEP / ICWA – International Crime Writers Association desfăşoară o activitate internaţională de peste 35 şi ani de promovare a autorilor de Crime fiction (Mystery & Thriller). La propunerea ICWA în acest an conferinţa (18-22 august) va avea loc în România cu ocazia Festivalului de la Râşnov. Numărul de participanţi străini estimaţi este de 35, din Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Italia, Japonia, Bulgaria şi SUA. Cele mai puternice filiale ale organizaţiei – Das Syndicat (scriitorii de limbă germană din Austria, Germania, Elveţia şi Luxembourg) şi CWA (Crime Writers Association UK) din Marea Britanie au anunţat deja participarea cu delegaţii consistente. J. Madison Davies, precedentul preşedinte al ICWA a vizitat în 2012 (atunci când încă era în funcţie) Festivalul Mystery & Thriller de la Râşnov, în calitate de invitat special. Vor participa şi 11 autori români publicaţi în ţară şi străinătate. Componenta internaţională va fi alcătuită din două conferinţe ale membrilor – una deschisă publicului, având ca subiect tendinţe în traducerea lucrărilor Crime fiction şi noi moduri de editare în era digitală. Cea de a doua reprezintă adunarea generală a asociaţiei şi rapoartele de activitate ale filialelor naţionale

Simultan la Râşnov vor avea loc proiecţiile de filme, lansările de carte şi orele de creative writing cu participanţii la Şcoala de vară. Numărul de vizitatori pe cele 7 zile ale festivalului în Râşnov aprox 38.500.

Accesul la toate manifestările este gratuit pentru toţi vizitatorii.

Proiecţii de filme: 10 filme artistice de lung metraj, 4 documentare artistice

Târg de carte: 8 edituri şi imprinturi, reduceri peste 25%, peste 500 de titluri Mystery & Thriller. 6 lansări de carte.