Albalact: Un motor de creştere sunt magazinele de proximitate

Autor: Mădălina Dediu Panaete 13.08.2014
Irina Măndoiu, directorul comercial a Albalact, al doilea cel mai mare producător de lactate de pe plan local, afirmă că în primul semestru consumul de produse lactate a avut o uşoară creştere pe anumite segmente şi că românii nu mai sunt atât de pesimişti.
 
„Piaţa lactatelor este destul de stabilă, sunt segmente care scad uşor şi segmente care cresc uşor. Un motor de creştere pentru piaţa fiscalizată îl reprezintă extinderea retailerilor cu magazine de proximitate, mai ales în urbanul mic, lucru care va atrage, credem noi, consumatorii din pieţe“, a declarat Irina Măndoiu, cea care conduce departamentul comercial al Albalact, companie cu afaceri de 96 mil. euro anul trecut.
 
În ultimii ani, consumul de lactate a fost puternic afectat de scăderea veniturilor românilor, dar şi de piaţa nefiscalizată care reprezintă mai bine din jumătate din consum, conform datelor ZF.
 
În condiţiile în care în primul semestru piaţa lactatelor a fost relativ stabilă, Albalact a încheiat această perioadă  cu o creştere a cifrei de afaceri cu 11,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013 şi a ajuns la un rulaj de 228,3 milioane de lei (circa 52 milioane de euro), conform celui mai recent raport al companiei. Acest avans s-a datorat în principal creşterii vânzărilor.