Ostahie: Altex a crescut cu 20% în S1 şi rămâne în picioare obiectivul de 300 mil. euro afaceri în 2015

Autor: Cristina Roşca 16.08.2014
Dan Ostahie, proprietarul grupului Altex şi unul dintre cei mai puternici antreprenori români, spune că afacerile retailerului de electro-IT pe care l-a creat acum mai bine de două decenii au crescut cu 20% în primul semestru, iar obiectivul de a ajunge la 300 milioane de euro până la finalul lui 2015 rămâne în picioare.
 
Grupul Altex, care cuprinde atât magazinele cu acelaşi nume, cât şi unităţile Media Galaxy, a terminat anul trecut cu afaceri de 258 mil. euro, cu 2% peste nivelul din 2012.
 
„Avem o creştere de circa 20% după pri­mele şase luni din an, în aceeaşi perioadă avansul pieţei de electro-IT fiind de circa 10%“, spune omul de afaceri. Ostahie, proprietarul celui mai mare retailer electro-IT din România, a început afacerile în 1991, imediat după terminarea facultăţii, importând televizoare second-hand din Elveţia. Pentru început i-au trebuit 10.000 de dolari, împrumutaţi de la bancă pentru care a pus gaj casa părinţilor, iar după circa două decenii deţine un cel mai puternic jucător de pe piaţa electrocasnicelor, electronicelor şi produselor IT. „Evoluţia din primele şase luni ne dă curaj pentru a doua jumătate a anului, care este prin tradiţie una mai bună pentru industria noastră. În primul semestru am crescut pe de-o parte pentru că a crescut puterea de cumpărare şi pe de alta pentru că am reuşit să mâncăm din cota de piaţă a concurenţei.“
 
Pe piaţa de electro-IT, evaluată la circa 1,7 mld. euro anul trecut, Altex se bate atât cu retailerii specializaţi din offline - Domo şi Flanco -, cât şi cu lanţurile de hipermarketuri şi cash&carry, cu magazinele online şi cu micii jucători independenţi. Aceştia din urmă au fost cei mai afectaţi de criză, în timp ce vânzările din online au fost cele care au înregistrat cel mai puternic avans. În acest context şi retailerii tradiţionali şi-au dezvoltat segmentul de vânzări pe internet.