UNSICAR: Plafonarea comisionului pe RCA va lăsa 100.000 de persoane fără venituri

Autor: Anelis Baciu 19.08.2014
Aproximativ 25.000 de locuri de muncă din piaţa de brokeraj în asigurări vor dispărea în condiţiile în care măsura de plafonare a comisionului de intermediere pentru poliţele auto obligatorii (RCA) la 10% va fi implementată, iar cel puţin 100.000 de persoane vor rămâne fără venituri, susţin companiile de brokeraj în asigurări prin intermediul UNSICAR (asociaţia brokerilor locali).
 
„ASF vrea să meargă înainte cu o normă ale cărei efecte nu le-a analizat în prea­labil. Nu am ajuns la nicio înţelegere cu auto­ritatea în cadrul discuţiei pe care am avut-o săptămâna trecută“, a declarat preşe­dintele UNSICAR  Bogdan Andriescu.
 
Companiile de brokeraj afirmă că o astfel de măsură nu va rezolva nici pe departe problemele pieţei de RCA, ci din contră, le va adânci, de vreme ce cheltuielile de distribuţie şi cele adminis­trative ale asigurătorilor se vor majora. Totodată, UNSICAR precizează că limi­tarea la 10% a comi­sio­nului va avea ca prim efect scăderea gradului de cuprindere în asigurare a parcului auto, pentru că asigurătorii şi-au redus semnificativ reţelele în ultimii ani, lăsând multe zone ale ţării fără acoperire. În prezent, circa 70% din vânzările de poliţe auto obligatorii vin prin intermediul brokerilor, iar alte 10% prin agenţi, potrivit UNSICAR.