Preţul grâului românesc în portul Constanţa a depăşit cotaţia de pe bursa de la Paris pentru că fermierii ţin marfa în silozuri

Autor: Gabriel Razi 22.08.2014
Preţul grâului românesc a crescut în portul Constanţa cu 7,5%, la 185 euro/tonă, pe parcursul lunii august, iar cotaţia a ajuns să fie cu 13 euro/tonă peste preţul contractului futures cu livrare în noiembrie de pe bursa de la Paris.
 
Creşterea preţului a fost generată de strategia fermierilor care au decis să stocheze grâul în aşteptarea unor potenţiale creşteri viitoare de preţ în toamnă sau în primăvara viitoare - aceasta a fost concluzia unui eveniment la care au participat reprezentanţii a cinci traderi de cereale cu afaceri locale cumulate de 1,1 miliarde de euro/an.
 
„Rusia a luat crema la ultima licitaţie din Egipt. Lipsa ofertelor agresive din România reflectă ce s-a schimbat pe piaţa internă, unde fermierii au încetinit ritmul de vânzare“, a spus ieri Ştefan Florescu, directorul comercial al CHS, unul dintre primii zece traderi prezenţi locali, cu ocazia unui eveniment public.
 
Ritmul de livrare, volumele şi preţurile obţinute de traderii multinaţionali în Egipt influenţează direct situaţia din piaţa românească a grâului în condiţiile în care această economie nord-africană a fost cel mai mare cumpărator de grâu românesc în ultimele două sezoane comerciale.
 
Sezonul 2013/2014 a fost un record în acest sens cu 1,7 milioane de tone livrate în porturile egiptene, de aproape trei ori mai mult decât în campania comercială precedentă.