Gazoductul de 30 de milioane de euro Iaşi-Ungheni e gata, doar că se opreşte la 114 kilometri de Chişinău
Autor:
Radu Bostan
26.08.2014
Gazoductul Iaşi-Ungheni, proiect pro-movat în România ca un „atac“ la dominanţa gigantului rus Gazprom pe celălalt mal al Prutului, va fi inaugurat mâine şi va alimenta în primă fază un orăşel de 35.000 de locuitori, cu un consum echivalent cu 2% din capacitatea conductei. Mai rămân de construit circa 100 de kilometri de conductă până la capitala Republicii Moldova, ocolind reţeaua existentă de gaze, care este deţinută în proporţie de 50% de Gazprom.
Conducta va fi inaugurată mâine, de premierii celor două ţări, într-o zi în care Republica Moldova sărbătoreşte 23 de ani de la declararea independenţei faţă de Uniunea Sovietică, potrivit Mediafax.
Departe de a asigura independenţa energetică a Moldovei, gazoductul, al cărui cost de 30 mil. euro a fost suportat în cea mai mare parte de România, va livra în primă fază gaze naturale doar în zona din imediata vecinătate a graniţei. Raionul Ungheni a consumat anul trecut 19,7 milioane de metri cubi de gaze, potrivit datelor companiei moldoveneşti de transport şi distribuţie a gazelor, Moldovagaz.