Şeful Prospecţiuni: Ducem tot mai mult din businessul nostru în afara graniţelor. Turcia devine o piaţă foarte interesantă datorită preţurilor

Autor: Roxana Petrescu 27.08.2014

Prima jumătate a acestui an a fost oribilă, spune Gehrig Schultz, directorul general al companiei de prospectare geologică Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, şi sunt slabe şase ca în cele patru luni rămase compania să poată să-şi îndeplinească ţintele de afaceri stabilite pentru 2014.

În contextul în care piaţa locală este întârziată din cauza diferitelor proteste pe tema gazelor de şist, dar şi a unei legislaţii ambigue, Prospecţiuni a început să semneze contracte în Georgia, Alegeria, este în negocieri în Turcia, dar are ochii şi pe Grecia şi Italia.

În primul semestru al anului, firma lui Tender a raportat o pier­dere netă de 37,8 milioane de lei (8,6 mi­lioane de euro), de peste trei ori mai mare decât cea din perioada similară a anului trecut. Totodată, cifra de afaceri a companiei s-a redus cu 10% în primul semestru, până la 120,2 mil. lei (27,32 mil. euro).

Rezultatele vin în contextul în care bugetul Prospecţiuni pentru anul acesta prevedea o creştere de 8% a afacerilor, până la 435 de milioane de lei (98 de milioane de euro). În linii mari, Prospecţiuni realizează pentru companiile cu care are contracte un fel de radiografii subterane, pe baza cărora se ia apoi decizia de a fora sonde în vederea exploatării unui zăcământ de hidrocarburi.