Sofia primeşte primele autobuze cumpărate cu bani de la UE

Autor: Liviu Popescu 27.08.2014

Sofia a primit primele 20 de autobuze din cele 126 fabricate de compania germană MAN, precum şi componente pentru diverse industrii din Europa, ca parte a unui proiect finanţat în totalitate de Uniunea Europeană, scrie agenţia Novinite. Restul de 106 de autobuze vor fi livrate până la sfârşitul anului. Autobuzele funcţionează cu gaz petrolier lichefiat şi le vor înlocui treptat pe cele vechi, Sofia încercând astfel să reducă emisiile de gaze poluante. Contractul dintre municipalitate şi MAN este estimat la aproape 33 milioane de euro, notează Focus-Fen. Înlocuirea flotei de autobuze din Sofia a reprezentant mult timp un element important al agendei municipalităţii.