Moştenirea falimentelor din asigurări: cheltuieli de 40 milioane de lei în nouă ani şi încă 14.000 de dosare de plătit

Autor: Anelis Baciu 28.08.2014

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), instituţia care se ocupă cu despăgubirea clien­ţilor companiilor de asigurări intrate în faliment, a efectuat plăţi de circa 40 milioane de lei (10 mil. euro) în ultimii nouă ani, dar mai are pe rol încă 14.000 de dosare de despăgu­bire ale clienţilor companiilor de asigurări care au intrat în faliment la începutul anilor 2000.

Dosarele de plată rămase au fost înaintate de asiguraţii sau creditorii fostelor companii de asigurări Euroasig, Delta Addendum, Adas, Metropol CIAR şi Grupul de Asigurări Român.

Fondul de garantare avea la finalul anului trecut disponibilităţi în valoare de 845 milioane de lei (192 mil. euro) pentru despăgubirea clienţilor companiilor de asigurări care intră în faliment, cu 100 mil. lei peste nivelul din anul precedent, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).