Marinescu, Ministerul Finanţelor: Noul Cod Fiscal nu are încă o dată de intrare în vigoare, dar ideal ar fi de la 1 ianuarie 2016

Autor: Andreea Neferu 28.08.2014

Gheorghe Marinescu, şef serviciu în cadrul Ministerului Finanţelor la direcţia de impozite şi taxe locale, spune că noul Cod Fiscal nu are încă un termen de intrare în vigoare, dar că cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în 2016.

“Nu există o dată certă când noul Cod Fiscal va intra în vigoare, politicul va decide. Dar părerea mea şi există semnale şi de la autorităţile locale în acest sens, este că termenul va fi 1 ianuarie 2016.(…) Dacă ar intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, va exista timpul necesar pentru depunerea rapoartelor de evaluare şi pentru realizarea declaraţiilor fiscale”, a spus Marinescu, în cadrul conferinţei “Valoarea impozabilă a clădirilor conform noului Cod Fiscal”, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu ANEVAR.