Cei 47 de ronini, în versiune americană/ de Elisabeta Lăsconi

Legenda celor 47 de ronini a ajuns la noi prin filiera Jorges Luis Borges, în anii 70-80, când lipseau cunoscătorii de limbă japoneză, implicit traducătorii din literatura japoneză. Dintre toate naraţiunile care compun Istoria universală a infamiei, poate cel mai unitar volum şi capodopera borgesiană, preferata mea rămâne până astăzi – Necuviinciosul maestru de ceremonii Kotsuke no Suke, acolo am descoperit prima oară tradiţia japoneză, relaţia dintre seniori şi samurai, condiţia de ronin, ca şi codul onoarei sau autoritatea shogunului.

Probabil că legenda borgesiană a creat curiozitate, apoi interes, mai târziu de-a dreptul fascinaţie faţă de cultura şi civilizaţia niponă. Aşa că n-am rezistat tentaţiei de a regăsi faimoasa legendă fie şi sub forma unui roman al unei scriitoare americane, care nici măcar nu este roman propriu-zis, ci adaptarea literară a scenariului realizat de Chris Morgan şi Hosseini Amini, transformat tot de Chris Morgan şi Walter Hamada în scenariul unui film ce ţintea să devină megasucces de public, cu actorul Keanu Reeves în rolul principal.

Romanul şi filmul care s-au bazat pe acelaşi scenariu au apărut în 2013. Filmul a rulat în ziua de Crăciun, dar n-a avut succesul scontat de producători, iar romanul a fost publicat în mai 2014 la Editura Nemira, în traducerea Ceciliei Preda. Scriitoarea americană care a semnat adaptarea literară este Joan D. Vinge, cunoscută iubitorilor de SF şi fantasy prin romanul Regina zăpezii, o carte deja clasică. E nevoie de curaj pentru a rescrie un subiect arhicunoscut, într-o epică amplă, de aproape 500 de pagini, şi de imaginaţie ca să-i ţii pe cititori cu sufletul la gură.

Şi într-adevăr, tenta fantasy dă o turnură nouă poveşti faimoase, păstrând toate datele istorice: shogunatul şi autoritatea shogunului, politici diferite faţă de seniorii fideli şi faţă de cei neutri în anii de lupte pentru supremaţie, izolarea ţării şi accesul străinilor doar pe o insulă îngustă Dejima şi schimburile comerciale supravegheate şi dirijate. Nu doar documentarea istorică se vede, ci şi o familiarizare cu geografia arhipelagului, cu spiritul epocii şi cutumele ei. Farmecul cărţii îl dă infuzia mitologică (tengu şi demoni, făpturi stranii precum un kirin, vulpea cu un ochi roşietic şi altul albastru ce se preschimbă într-o frumoasa vrăjitoare) şi conflictele profunde.

Primul conflict opune două cutume: cea veche aparţinând codului samurailor, a căror raţiune este războiul, şi Bakufu, instituţia creată de shogunat după instituirea păcii, ca să-i poată domina atât pe seniori, cât şi pe samurai. Conform vechiului cod, un războinic poate deveni samurai prin el însuşi, dar în shogunat un samurai descinde obligatoriu dintr-o familie de samurai. Shogunatul a făcut din căsătorie o chestiune de interes politic şi social, de alianţe între familii, pe când vechiul cod îi considera căsătoriţi pe cei ce au petrecut trei nopţi împreună.

Şi mai interesant este al doilea conflict: lupta dintre două cupluri – unul alcătuit din Kai, poreclit Corcitura, şi Mika, fiica seniorului de Ako, suflete-pereche ce se recunosc de la prima privire schimbată când sunt copii, altul format de Kira, seniorul ticălos şi linguşitor, diabolic prin felul cum manevrează faptele în folosul său, şi femeia-vulpe care-i asigură ajutor apelând la magie. De aici se insinuează şi frământările interioare ale mai multor samurai, care-şi împlinesc datoria faţă de senior, dar mai ales, reuşesc să-şi depăşească prejudecăţile.

Personajele cele mai interesante sunt Kai şi Mitsuke, care aspiră la condiţia umană, la iubire, deşi au naturi şi istorii diferite. Şi iubirea lui Kai pentru Mika, a lui Mitsuke pentru Kira încalcă legile firii pentru că ei aparţin unor lumi diferite şi aleg să-şi părăsească universul propriu, dar aleg căi diferite, una care salvează, alta care distruge. Kai Corcitura şi Mitusuke vrăjitoarea dau noutate şi mister poveştii cunoscute, fac din rescrierea ei o lectură pasionantă.

Joan D. Vinge, Cei 47 de ronini, traducere din limba engleză de Cecilia Preda, Editura Nemira, 2014, 496 pag.