Putin către Barroso: Dacă vreau ajung la Kiev în două săptămâni!

Autor: Iulian Anghel 01.09.2014

 «Dacă vreau, ajung la Kiev în două săptămâni»! Potrivit publicaţiei italiene La Repubblica, preluată de Slate, asta i-ar fi spus Vladimir Putin preşedintelui Comisiei Europene José Manuel Barroso în 29 august, iar Barroso le-a relatat povestea şefilor de state şi de guverne din UE, a doua zi, la summitul extraordinar de la Bruxelles, la care Uniunea a decis să instituie noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Potrivit sursei citate, ideea impunerii de noi sancţiuni nu a fost îmbrăţişată de toată lumea, trei ţări a căror economie este foarte dependentă de Rusia - Ungaria, Slovacia şi Cipru – manifestând o puternică rezistenţă.

Dimpotrivă, cancelarul german Angela Merkel a evocat ipoteza că, după Ucraina, ar putea urma Estonia şi Letonia şi, de comun acord cu mai mulţi colegi, ar fi estimat că «nu există limite pentru imprevizibilul Putin».

 Premierul britanic David Cameron ar fi dramatizat, de asemenea, situaţia: « Riscăm să repetăm greşelile comise în 1938, nu ştim ce se va întâmpla».

Sâmbătă, în ziua summitului, Barroso a avertizat cu privire la un "punct fără întoarcere" în conflictul ucrainean, exprimându-şi speranţa că liderii europeni sunt pregătiţi să adopte noi sancţiuniîmpotriva Rusie.

"Suntem într-o situaţie foarte dramatică", a declarat Barroso, la finalul unei întrevederi cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

"Am putea să ne regăsim într-o situaţie în care să ajungem într-un punct fără întoarcere dacăescaladarea continuă", a adăugat el.

Întrebat despre eventuale sancţiuni suplimentare ale UE împotriva Rusiei, Barroso a precizat căComisia Europeană "a pregătit deja opţiuni în cazul în care statele membre decid să înăspreascăsancţiunile". "Sper că vor fi pregătiţi să adopte noi măsuri", a adăugat el.

Rusia a primit un răgaz de o săptămână să-şi retragă trupele din Ucraina, sancţiunile urmând să intre în vigoare după această dată, dacă retragerea nu se petrece.