Profitul Mecanică Fină Bucureşti a scăzut cu 74% în primul semestru

Autor: Andrei Cîrchelan 02.09.2014

Societatea Mecanică Fină Bucureşti (simbol bursier MECE), listat pe piaţa RASDAQ şi specializată în închirierea de proprietăţi, a raportat un profit de 0,297 milioane de lei în primul semestru al anului, în scădere cu 74% faţă de câştigul aceleiaşi perioade a anului anterior.

Compania este controlată în proporţie de 91,1% de societatea Mol Invest şi închiriază clădiri în zona Obor şi pe şoseaua Pantelimon din Bucureşti.

Rezultatul net vine în contextul în care veniturile au scăzut cu 11,2% în perioada analizată, la 2,83 mil. lei (0,64 mil. euro), în timp ce cheltuielile au crescut cu 26%, la 2,5 mil. lei (0,57 mil. euro).

Afacerile companiei au crescut cu 20,17%, la 2,8 mil. lei (0,64 mil. euro), însă evoluţia a generat o creştere puternică a cheltuielilor de exploatare, care s-au majorat cu 30,7%, ajungând la 2,47%, iar costurile cu materia primă au crescut de peste patru ori, la 0,26 mil. lei.