Mişu Negriţoiu: ASF nu mai este „o cloacă“ pentru clientela politică

Autor: Roxana Pricop 03.09.2014

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care monitorizează pieţe financiare de 20 de miliarde de euro - bursele, asigurările şi pensiile private - poate funcţiona cu doar 350-450 de oameni, faţă de 600 cât are acum, spune Mişu Negriţoiu, preşedinte al instituţiei. El are în plan transformarea ASF dintr-o instituţie puternic ancorată politic într-un omolog al BNR.

În februarie, ASF a fost aspru criticată de preşedintele Traian Băsescu, care a cerut Par­la­mentului demiterea conducerii declarând că instituţia este „o cloacă unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici“.

„ASF nu mai este o cloacă. De când am preluat conducerea, nu am primit nicio intervenţie şi nimeni nu a fost nemulţumit de măsurile de transformare pe care le-am luat“, a explicat preşedintele ASF.

În cadrul celei de-a doua conferinţe de presă de la preluarea mandatului, Mişu Negriţoiu a prezentat ieri primele măsuri concrete de restructurare şi transformare a ASF. Numărul de angajaţi va scădea de la 600 la 467 până în februarie 2015, a anunţat Negriţoiu.

Cu toate acestea, chiar şi prin reducerea numărului de personal anunţată de Negriţoiu, ASF nu face decât să ajungă la numărul de angajaţi pe care îl avea la înfiinţare, în aprilie 2013, când a preluat prin comasare personalul celor trei comisii de specialitate - CNVM, CSA şi CSSPP. În doar opt luni de funcţionare în 2013, când instituţia era condusă de Dan Radu Ruşanu - acum în arest la domiciliu, au fost angajaţi circa 100 de oameni.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- valoarea totală a compensaţiilor ce vor fi plătite angajaţilor care pleacă voluntar

- declaraţia lui Mişu Negriţoiu despre măsurile ce vor fi luate în continuare, planul de re­struc­turare al ASF, reducerea numărului de angajaţi şi a structurii administrative 

- opinia lui Mişu Negriţoiu despre schimbările de pe piaţa de asigurări în următorul an ; situaţia de la Astra