Apple l-a recrutat pe Marc Newson, un „guru” al designului industrial

Autor: Adrian Seceleanu 08.09.2014

Apple l-a recrutat pe unul dintre cei mai cunoscuţi designeri industriali din lume, Marc Newson - care a devenit celebru „desenând” până acum bijuterii, avioane, mobilă, încălţăminte şi maşini -, pentru a face parte din echipa supersecretă de 20 de oameni condusă de Jonathan Ive care lucrează la designul viitoarelor produse ale companiei americane, scrie Bloomberg, citând un articol din publicaţia Vanity Fair.

Newson a realizat printre altele designul unei maşini-concept pentru Ford şi al unui aparat foto pentru Pentax. Ive şi Newson au mai colaborat şi în trecut, dar nu este clar dacă noul membru al echipei Apple a jucat vreun rol în lansarea din această săptămână a unor noi modele iPhone şi a unui ceas inteligent.