Numărul angajaţilor din IT a ajuns să-l depăşească pe cel al angajaţilor din telecom pentru prima dată

Autor: Adelina Mihai 08.09.2014

Sectorul activităţilor de servicii în tehnologia informaţiei l-a depăşit pentru prima dată pe cel al tele­comunicaţiilor în ceea ce priveşte efectivul total de sala­riaţi, arată cele mai recente date ale Insti­tutului Naţional de Statistică. Astfel, la finalul lunii iunie a acestui an 44.400 de an­gajaţi lucrau în domeniul IT, cu 900 mai mulţi decât în industria de telecom.

Dacă în urmă cu şase ani (primul an în care INS a oferit situaţii defalcate privind indicatorii sociali din IT şi telecom) în IT lucrau circa jumătate din numărul de an­gajaţi din prezent (adică 22.600 de per­soane), în telecomunicaţii situaţia era cu totul alta: în 2009 sectorul număra 44.100 de angajaţi, efectiv care a scăzut ulterior timp de doi ani la rând.

„Afacerile din domeniul telecomu­nicaţiilor sunt locale şi au ajuns la un nivel de saturaţie, deci nu s-ar mai justifica «înghi­ţirea» altor angajaţi. În schimb, businessul din domeniul IT este global, iar paleta de clienţi este mult mai mare, deci poate creşte oricât de mult numărul de angajaţi din România“, a explicat Andrei Pitiş, preşe­dinte al Asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii (ANIS).