Luptă pe 5% din Uzinele Sodice Govora: polonezii încearcă să delisteze compania, CJ Vâlcea se opune

Autor: Radu Bostan 07.09.2014
Proprietarii polonezi ai Uzinelor Sodice Go­vora (simbol bursier UZIM) încearcă din nou să preia întregul capital al companiei, oferind ac­ţio­narilor minoritari un preţ triplu faţă de cel de pe piaţă pentru pachetele lor. Planul se loveşte însă de opoziţia CET Govora, care deţine peste 5% din acţiuni şi este hotărâtă să blocheze delis­ta­rea.
 
Grupul polonez Ciech, al doilea producător euro­pean de sodă calcinată, deţine în prezent 93,19% din acţiunile Uzinelor Sodice Govora, dar anterior şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona întreg capitalul şi de a delista firma de pe piaţa RASDAQ.
 
Grupul va derula în perioada 11 septembrie-1 octombrie oferta publică de 2,77 milioane de lei pentru a prelua ultimul pachet de 6,81% din acţiuni, în cadrul căreia acţionarii minoritari vor primi 0,28 lei pe titlu.
 
Preţul este de peste trei ori mai mare decât nivelul de 0,08 lei pe unitate la care s-au tranzacţionat cel mai recent pe bursă acţiunile UZIM, şi evaluează valoarea de pia­ţă a firmei la circa 40 milioane de lei. Oferta va fi intermediată de firma de brokeraj Intercapital Invest.