Care sunt implicaţiile economice ale scăderii populaţiei din România? VIDEO

Ziarul Financiar 14.09.2014

Migraţia externă a populaţiei româneşti şi scăderea naturală reprezintă principalele componente care au condus la o diminuare a populaţiei din România, însă guvernul ar putea fi şi el blamat pentru că nu a adoptat o strategie naţională în această direcţie, a declarat la ZF Live profesorul Vasile Gheţău, specialist în demografie.

Principalele implicaţii economice ale schimbărilor în structura pe vârstă se referă la raportul dintre populaţia tânără cu locuri de muncă, activă economic în cea mai mare parte şi populaţia vârstnică  inactivă. “Cu alte cuvinte, la 100 de persoane cu vârstă de muncă, câte persoane vârstnice revin? În prezent raportul este de 25, însă până în 2050 se va dubla, ceea ce va reprezenta o sarcină economică foarte mare”, a spus Gheţea.

Profesorul anticipează că populaţia de 65 de ani şi peste va ajunge în 2050 la o treime din populaţia ţării, faţă de 19% astăzi.