Directorul Electrica şi-a investit salariul de anul trecut în acţiuni la companie şi a câştigat 1.300 de euro în două săptămâni

Autor: Radu Bostan 09.09.2014

De la listarea la bursă în iulie, acţiunile Electrica au fluctuat între 10,7 şi 12,2 lei pentru un titlu.

Ioan Roşca, directorul general al Electrica (simbol bursier EL), a cumpărat acţiuni de 47.000 de euro după listarea pe bursă a companiei, iar valoarea pachetelor deţinute a crescut cu 1.300 de euro în doar câteva zile, pe fondul avansului rapid din ultimele zile al titlurilor companiei de distribuţie şi furnizare a energiei.

WikiZF: Profilul companiei Electrica

Roşca a achiziţionat un număr de 17.546 de titluri Electrica, prin două tranzacţii separate, plătind în total în jur de 207.000 lei, arată raportările transmise Bursei de la Bucureşti. Singurele date publice sunt cele privind acţiunile cumpărate după listarea companiei, nu posibilele subscrieri realizate în cadrul ofertei publice iniţiale din iulie.