Lansare iPhone 6: ce se ştie până acum despre noul iPhone

Ziarul Financiar 09.09.2014

Lansarea iPhone 6, a şasea generaţie a smartphone-ului lansat în anul 2007 de Steve Jobs, este aşteptată marţi 9 septembrie, însă mai multe informaţii despre noul telefon care va fi lansat de Apple au apărut deja pe site-urile de profil. Go4it a relatat câteva dintre cele mai importante speculaţii legate de noul iPhone 6.

Apple a avut o ofertă aproape neschimbată încă de la lansarea lui iPhone 4S la capitolul opţiuni de stocare pentru telefoanele sale. Toate modelele de iPhone de atunci şi până în prezent au oferit 16, 32 sau 64 GB de memorie internă, însă iPhone 6 pare să schimbe această regulă. Conform unui tabel publicat pe reţeaua socială Weibo din China în care sunt înscrise comenzile Apple de cipuri NAND, anul acesta vom vedea un telefon Apple cu 128 GB spaţiu de stocare.
Tabelul listează trei opţiuni: 16, 64 şi 128 GB. Este ciudat însă că modelul de bază va fi neschimbat, păstrând opţiunea de 16 GB, însă cel intermediar, de 32 GB a fost eliminat complet. Probabil că în acest fel, Apple doreşte să încurajeze cumpărarea modelului de 64 GB, întrucât diferenţa de preţ între cele modele ar putea fi de „numai” 100 de euro. De asemenea, putem vedea acest lucru reflectat şi în tabel, întrucât nu mai puţin de trei producători vor oferi cipuri NAND de 64 GB (Toshiba, Hynix şi SanDisk).


Numărul de unităţi pe care se aşteaptă să le vândă din fiecare model este destul evident, Apple alegând să cumpere cipuri de 16 GB de la numai doi producători (Toshiba şi Hynix), în timp ce modelul de 128 GB primeşte memorii doar de la Toshiba. Se pare că modelul de 128 GB este un produs de nişă şi nu pare să fie produs în volume foarte mari.
Aşteptat să fie lansat în a doua jumătate a acestui an, telefonul iPhone 6 ar putea include propriul său barometru, cu funcţii pentru măsurarea temperaturii şi umiditatea ambiantă, respectiv presiunea atmosferică. Dezvăluirile făcute de analistul chinez Sun Changxu, citând surse cu legături strânse în industrie, indică eforturi susţinute din partea Apple pentru aducerea repertoriului de senzori incluşi pe telefoane iPhone la nivelul competiţiei oferite de Samsung.

Acelaşi Sun Changxu este responsabil şi despre zvonurile privind posibila lansare a două versiuni distincte de telefoane iPhone 6. Modelul standard, un telefon iPhone 6 cu ecran de 4.7 inch ar urma să fie lansat încă din luna iunie, urmând ca mai târziu să fie lansată şi o ediţie iPhone 6 cu ecran de 5.7 inch.

iPhone 6 va fi împins de un procesor Apple A8, care nici de această dată nu face trecerea la quad-core. Conform DailyTech, acesta este în continuare un procesor dual-core pe 64 de biţi, care rulează la 2 GHz, frecvenţă aproape dublă faţă de cea a predecesorului său. Nici la capitolul RAM nu s-au schimbat prea multe. Placa de bază fotografiată pare să includă în continuare 1 GB de memorie.


Imaginile oferă câteva detalii interesante şi despre conectivitatea noului telefon. În primul rând, Apple a optate pentru un modem LTE Qualcomm MDM9625M, care face parte din Categoria 4 şi oferă viteze de până la 150 Mbps. Alături de toate aceste componente, pare să fie inclus în sfârşit şi un cip NFC, care se zvoneşte că va fi folosit de un nou sistem de plăţi direct de pe telefon de la Apple.


iPhone 6 va fi împins de un procesor Apple A8, care nici de această dată nu face trecerea la quad-core. Conform DailyTech, acesta este în continuare un procesor dual-core pe 64 de biţi, care rulează la 2 GHz, frecvenţă aproape dublă faţă de cea a predecesorului său. Nici la capitolul RAM nu s-au schimbat prea multe. Placa de bază fotografiată pare să includă în continuare 1 GB de memorie.


Imaginile oferă câteva detalii interesante şi despre conectivitatea noului telefon. În primul rând, Apple a optate pentru un modem LTE Qualcomm MDM9625M, care face parte din Categoria 4 şi oferă viteze de până la 150 Mbps. Alături de toate aceste componente, pare să fie inclus în sfârşit şi un cip NFC, care se zvoneşte că va fi folosit de un nou sistem de plăţi direct de pe telefon de la Apple.

Potrivit zvonurilor susţinute cu o imagine arătând ceea ce pare a fi un modul pentru cameră foto, iPhone 6 va avea funcţia de stabilizare optică pe lista specificaţiilor. Din păcate nu toţi utilizatorii de telefoane iPhone 6 se vor putea bucura de camera foto mai performantă.

Deşi mai subţire decât componenta similar folosită pentru vechiul telefon iPhone 5S, noul modul pentru cameră foto este per ansamblu mai voluminos şi cu grup de lentile mai proeminent. Diferenţa de înălţime ar rezulta de pe urma introducerii funcţiei de stabilizare optică. Mai precis, senzorul pentru imagine aflat la interior este mobil, vibraţiile induse la utilizarea normală a telefonului fiind contracarate cu ajutorul unor servomotoare miniaturale.

Potrivit sursei citate, noul modulul pentru camera foto este prea mare pentru a încăpea în carcasa subţire variantei iPhone 6 cu ecran de 4.6”. Din păcate asta nu este singura dotare absentă, varianta iPhone 6 de 5.5” urmând să primească scut din sticlă cu strat de safir pentru protecţia ecranului, un procesor mai rapid şi mai mult spaţiu de stocare, Apple dorind ca astfel să crească interesul acordat modelului iPhone mai costisitor.

Citiţi mai multe pe www.go4it.ro