Băsescu: Dacă mă suspendă,cer prelungirea mandatului, n-aş vrea să fiu în pielea lui Ponta în turul 2

Autor: Valentina Postelnicu 09.09.2014

”Dacă mai fac una (o suspendare - n.r.), sigur le cer, pentru că eu, când am fost suspendat, nu am primit salariu, deci nu poate să îmi spună nimeni că mi-a curs vechimea. Nu mi-a curs vechimea, nu am contribuit la asigurările sociale, la şomaj, nimic. Deci acea lună şi jumătate din 2012 este deja scurtare de mandat. Dacă mi-ar fi dat salariu, puteau să spună că m-au trimis în concediu de odihă, dar aşa au fost regulile, fără salariu”, a declarat Traian Băsescu, la postul B1 Tv.

El a continuat: ”Dacă mai fac una (o suspendare - n.r.), vorba lui Dragnea, o să îmi trimită mărţişoare la Cotroceni”.

Preşedintele a mai arătat că, dacă va fi suspendat, ”va fi o măsură antinaţională”.

”Dacă o fac, imaginaţi-vă că îi înfrâng la referendum, rămân preşedinte şi cum se va desfăşura turul doi, nu aş vrea să fiu în pielea lui Ponta, cu mine rămas la Cotroceni, pentru că ar fi înfrânt înainte de a se defăşura turul doi”, a mai spus Traian Băsescu.

El s-a referit şi la Călin Popescu Tăriceanu, pe care l-a numit din nou ”inimă zglobie şi inimă zburdalnică”, arătând că, dacă acesta îşi va duce "proiectul lui Voiculescu" înainte, iar în 2 noiembrie va fi organizat şi referendum de demitere şi el nu va fi înfrânt, ”cei doi, Tăriceanu şi Ponta vor fi înfrânţi din turul unu şi pot să se ocupe de altceva”.