Gherghina, fost secretar de stat la Finanţe, a câştigat aproape 7.000 € pe lună în 2013

Autor: Andra Oprescu 12.09.2014
Gheorghe Gherghina, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, supranumit „tatăl bugetului“, care va face parte din octombrie din Consiliul de Administraţie al BNR, a avut anul trecut un venit lunar mediu de aproximativ 6.800 de euro. Totodată, el este proprietarul mai mul­tor terenuri în Bu­cureşti şi Argeş.
 
Gherghina, 59 de ani, a câştigat anul trecut 67.000 lei (peste 15.000 de euro) din funcţia de secretar de stat. Astfel, lunar, i-au intrat în cont aproximativ 1.300 de euro potrivit declaraţiei de avere.
 
Cea mai mare partea a veniturilor i-a venit însă de la EximBank, 287.252 lei (65.000 de euro), adică 5.400 de euro pe lună.  La acestea se adaugă veniturile de la Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice, de 5.552 de lei (1.300 de euro).
 
Ca secretar de stat la Finanţe, Gherghina a schimbat nouă miniştri. Gherghina este unul dintre puţinii specialişti români în politici bugetare, cu experienţă de peste 15 ani.