​SIF Muntenia şi-a redus participaţia la Biofarm sub 50%

Autor: Ioana Tudor 18.09.2014

Societatea de investiţii financiare SIF Muntenia (SIF4) şi-a diminuat participaţia la producătorul de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) la 45,8% după ce a vândut până la 63,9 milioane de acţiuni BIO prin oferta de răscumpărare derulată de companie.

Pentru acţiunile cedate, SIF 4 va încasa suma de 19,5 milioane de lei.

Anterior tranzacţiei, SIF Muntenia deţinea 51,7% din capitalul social al producătorului de medicamente.

Un alt vânzător în cadrul ofertei Biofarm a fost SIF Banat-Crişana (SIF1), care a cedat un pachet de până la 26,3 milioane de acţiuni pentru 8,03 mil. lei. SIF 1 şi-a redus astfel participaţia la 18,8%, de la 21,3%.

În acţionariatul companiei se află şi SIF Moldova (SIF2), care a vândut peste 17 milioane de acţiuni prin oferta de rascumpărare, diminuându-şi deţinerea la 12,2%, de la 13,8%. Suma pe care SIF 2 urmează să o încaseze este de circa 5,2 mil. lei.

Oferta lansată de producătorul de medicamente pentru răscumpărarea unui pachet de 10% din capitalul social a fost subscrisă de 8,8 ori datorită ordinelor plasate de SIF-uri.

Anterior achiziţiei a 10% din capitalul social, Biofarm deţinea 0,0007% din acţiunile proprii.

Oferta s-a derulat între 26 august şi 15 septembrie.

Titlurile Biofarm au scăzut astăzi cu aproape 1% şi se tranzacţionau la preţul de 0,28 lei/unitate cu puţin timp înainte de închiderea şedinţei bursiere. La această cotaţie compania are o valoare de piaţă de 309,6 milioane de lei.

De la începutul anului, titlurile Biofarm s-au diminuat cu 6,3%.