„Avem timpul înaintea noastră” (IV)/ de Ion Bulei

Iată un alt pesimist acum, la început de secol. E vorba de C. Stere (foto). Nici Stere nu vedea în culori roze viitorul neamului. Şi el cunoştea bine acest neam. Din Basarabia, unde fusese victima şi martorul asupririi românilor (pentru activitatea sa revoluţionară narodnicistă e condamnat la închisoare şi surghiun în Siberia (1886-1892). Din Ardeal, unde fusese până în 1914 trimisul lui Ionel Brătianu pentru a ţine legătura mişcării naţionale de aici cu Regatul liber. Şi cunoştea bine şi situaţia românilor din Bucovina, unde, împreună cu colaboratorii săi de la „Viaţa Românească”, se ducea vara cu prietenii săi anume pentru a şti şi a înţelege. Face o excursie şi pe Valea Bistriţei. Ia un prim contact cu românimea din Bucovina cunoscându-i pe prefectul de Câmpulung şi pe mareşalul „ţării”, români amândoi. Adică „vorbeau curent româneşte, deşi se simţea că graiul lor obişnuit e altul”. Şi, adaugă ironic Stere, „manifestau oarecare interes şi chiar simpatie pentru ţară”. I-au vorbit amândoi cu afabilitate, dar oarecum de sus. Călătoriseră prin toată Europa, dar nu găsiseră imboldul de a trece hotarul şi în România, „ţara dumneavoastră” (sublinierea e a lui Stere). Amândoi criticau starea de lucruri de aici. Ba că justiţia nu e inamovibilă („...Justitia est regnorum fundamentum – scrie la noi pe poarta Hofburgului din Viena...”) şi se schimbă judecătorii la fiecare schimbare de guvern, ba că administraţia e într-o vădită neorânduială, ba că preoţii nu sunt bine pregătiţi ş.a. Şi ei aveau favoriţi albi, ferchezuiţi după modelul împăratului Franz Joseph. Ziarele româneşti bucovinene făceau impresia unor publicaţii de polemici şi de calomnii. „Ele vedeau împărţirea stratului superior al populaţiei româneşti din Bucovina într-o mulţime de grupuleţe mărunte, care se războiau crâncen pentru... favorurile stăpânirii.”

Românii ardeleni îi apar ca dârji luptători pentru drepturi naţionale, dar lipsiţi cu totul de interes pentru problemele sociale: „Pentru cei mai mulţi toată filosofia istoriei se reducea la o concepţie extrem de simplistă. În centrul de gravitate al istoriei mondiale se găseşte conflictul dintre maghairi şi români, cu un criterui de judecată, pentru delimitarea binelui şi a răului limpede şi hotărât. Răul, tot ce e maghiar, Binele, tot ce e românesc. Nu poate fi interes mai arzător decât extinderea românismului şi reducerea maghiarismului în şcoli, în funcţiuni, în diferitele ramuri de comerţ şi de industrie. Sinceritatea şi candoarea acestor porniri puteau captiva câteodată, dar incompresiunea şi patima obtuză de cele mai multe ori deprimau şi jigneau bunul simţ cel ami elementar.” E ciudat că înţelegerea lui Stere faţă de asuprirea naţională nu era mai largă, dat fiind faptul că şi el provenea dintr-o provincie asuprită şi încă dintr-una unde naţionalitatea era desfiinţată.

C. Stere vine în România în 1892 ca un luptător politic „devorat nu de ambiţii, ci de idealuri”, cu credinţa că această ţară nu putea urma decât o politică antirusească: „Avem de ales: cotropire, mai mult, sfarâmare, desăvârşită desintegrare sub puhoiul moscovit sau occidentalizare, legarea organică a destinului nostru naţional cu lumea apuseană.” Citise articolul lui Take Ionescu din 1891, care definea politica externă a României drept politica fricii, a fricii de Rusia şi de intenţiile sale în zona balcanică. O politică pe care românii au fost siliţi să o ducă dupa 1792, adică după momentul în care marele imperiu devenise vecin cu spaţiul românesc. Rusia şi România deveneau de atunci două vieţi care se excludeau. Take Ionescu numea Rusia de atunci înainte „duşmanul natural” al românilor. Or, Stere constată că lucrul acesta nu se prea vedea în politica României, adică nu se vedea o opţiune clară împotriva Rusiei. Şi îi spune aceasta lui Take Ionescu, pe care ţine să-l vadă la puţin timp după venirea sa la Iaşi. Se duce anume la Sinaia, la vila lui Take de pe Calea Codrului. Nu se poate abţine de a nu-i striga această constatare, ceea ce îl face pe Take Ionescu să-i replice: „Ce crezi dumneata că noi ne putem singuri opune mersului Rusiei în Balcani? Franţa ne-a părăsit, e acum aliata vrăjmaşului nostru de moarte, ţarul dumitale! Ne vor apăra noii noştri aliaţi? De dragul ochilor noştri? În politica internaţională, amice, nu se face filantropie.” „Dar atunci, spuneţi pe faţă, nouă basarabenilor, că nu avem ce căuta aici, că în România rămânem tot sub călcăiul ţarist”, observă Stere cu mare nemulţumire.