HR Insider, ediţia a XIII-a: „Cât de popular este e-learningul în rândul angajaţilor români şi care este viitorul programelor de training online pe piaţa din România?“

Autor: Corina Mirea 22.09.2014
ZF Corporate, serviciul de ştiri cu plată al Ziarului Financiar, organizează vineri, pe data de 3 octombrie, o nouă ediţie a dez­baterii HR Insider, întâlnire lunară pe teme de resurse umane ajunsă la ediţia a 13-a.
 
Traineri, manageri care conduc firme ce instruiesc atât „la clasă“, dar şi online angajaţii şi directori de resurse umane vor încerca să dea un verdict – este e-learningul noua „normalitate“ pe piaţa de training din România?
 
Peste 70 de directori de resurse umane, şefi ai firmelor de recrutare, CEO sau di­rectori financiari, consultanţi, traineri, head­hunteri, manageri ai programelor oferite de şcolile de afaceri şi absolvenţi de EMBA sau MBA au participat la primele douăsprezece ediţii ale dezbaterii HR Insider organizate până în prezent de ZF Corporate.
 
Tema ediţiei cu numărul 13 a HR Insider:  „Cât de popular este e-learningul în rândul angajaţilor români şi care este viitorul programelor de training online în România?“