Primele negocieri între militari ruşi şi ucraineni pe linia de front

Autor: Anna Primac 27.09.2014

"Putem să confirmăm că am acceptat o invitaţie a părţii ucrainene cu privire la monitorizarea negocierilor preliminare între ofiţeri ruşi şi ucraineni", a afirmat OSCE, într-un comuncat.

Aceste discuţii s-au derulat în localitatea Soledar, în regiunea Doneţk, într-o zonă aflată sub controlul armatei ucrainene.

OSCE nu precizează dacă rebelii proruşi au participat la discuţii, însă prezenţa lor a fost confirmată de o sursă diplomatică ucraineană şi chiar de către rebeli.

Armata ucraineană a precizat într-un comunicat că la întâlnire au participat 76 de militari ruşi. Kievul a adăugat că negocierile au vizat aplicarea memorandumului semnat pe 20 septembrie la Minsk.

Totuşi, Ministerul rus de Externe a dezminţit informaţiile privind participarea directă a militarilor ruşi la aceste negocieri, asigurând că punerea în aplicare a acordului de încetare a focului a fost discutată doar de către Ucraina şi rebeli.

"Rolul părţii ruse, în calitate de membru al Grupului de Contact, constă în furnizarea unei asistenţe necesare procesului de pace", a subliniat Moscova.

Memorandumul semnat pe 20 septembrie între reprezentanţii Kievului, Rusiei, Mihail Zurabov, OSCE şi de liderii separatişti din Doneţk şi Lugansk are rolul de a consolida acordul de încetare a focului încheiat pe 5 septembrie.

Documentul prevede, în special, instituirea şi respectarea unei zone demilitarizate într-un perimetru de 30 de kilometri stabilit pe linia de front.