Cererea procurorilor DNA în dosarul Microsoft a ajuns la la Camera Deputaţilor

Autor: Liviu Dadacus 30.09.2014

Ca urmare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se va reuni miercuri dimineaţă, la ora 9.45, pentru a decide parcursul şi calendarul în ceea ce priveşte această cerere a DNA, au menţionat sursele citate.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că procurorul general Tiberiu Niţu, în baza dispoziţiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituţie, a articolelor 12 şi 19 din Legea 115/1999 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: senatorul Ecaterina Andronescu - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; deputatul Valerian Vreme - pentru abuz în serviciu; senatorul Petru Şerban Mihăilescu - pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de europarlamentarul Dan Nica, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

De asemenea, procurorul general al PICCJ a transmis preşedintelui Traian Băsescu referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării - pentru abuz în serviciu; Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Mihai Nicolae Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.