Salonul Auto de la Paris: Dacia şi Ford au prezentat trei noi modele de familie cu piese produse în România

Autor: Bogdan Alecu 03.10.2014

Dacia a prezentat anul acesta la Salonul Auto de la Paris, unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei auto, două noi versiuni ale monovo­lu­mului Lodgy şi utilitara Dokker, ambele automobile de familie, de la care aşteaptă revitalizarea vânzărilor. La opt ani de când brandul românesc a prezentat în cadrul Salonului Auto de la Paris prima ge­neraţie a Logan MCV, acum modelele noi sunt în ver­siunea Stepway. Cele două vor fi lansate pe piaţa locală la începutul anului viitor, potrivit lui Jan Ptacek, directorul comercial al Dacia pentru România.

„Avem deja exemplul Sandero Stepway care a dat rezultate foarte bune, având în vedere că peste 50% din vânzările modelului reprezintă această versiune. Obiectivul cu versiunea Stepway a celor două modele este de a confirma poziţia lor şi atractivitatea modelelor“, a adăugat Ptacek.

Pe acelaşi segment, Ford a venit la Paris cu noul S-Max, cea de-a doua generaţie a monovolumului sportiv al mărcii care va fi disponibil ca şi noul Mondeo cu motorul EcoBoost de 1,5 litri produs în România, la uzina de la Craiova. 

 

96.000 mp, peste 100 de premiere, peste 1 milion de vizitatori

Salonul Auto de la Paris este unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei auto, ce are loc o dată la doi ani în capitala Franţei.

Anul acesta sunt aşteptaţi să viziteze cele peste 1.600 de standuri mai bine de 1,2 milioane de vizitatori care vor plăti între 8 şi 14 euro pentru un bilet pentru a avea acces în Porte de Versailles, centrul expoziţional unde are loc evenimentul.