Adamescu a venit cu 65 mil. lei la capitalul Astra Asigurări

Autor: Anelis Baciu 06.10.2014

Omul de afaceri Dan Adamescu, aflat în arest la domiciliu, a adus 65 mil. lei la capitalul Astra Asi­gurări, îndeplinind astfel primul pas al planului de salvare a companiei aflată sub administrare specială.

Totuşi, situaţia asigură­torului râmâne incertă, de vre­me ce până la finalul acestui an Astra trebuie să atragă un investitor strategic care să vină cu o infuzie de capital de încă 425 mil. lei. „Prima ope­ra­ţiune de majorare reprezintă un pas im­portant spre finalizarea cu succes a procesului de redresare financiară. În perioada următoare vom iniţia a doua operaţiune de majorare a capitalului“, au declarat reprezentanţii KPMG, administratorul special al Astra. KPMG nu a oferit informaţii referitoare la posibili investitori, însă surse din piaţă spun că ar fi vorba de PZU, cel mai mare asigu­rător polonez.

Astra Asigurări a intrat în procedură de redresare financiară la jumătatea lunii februarie a acestui an, după ce ASF a găsit o serie de probleme în activitatea companiei.

Citiţi în continuare pe ZF COrporate:

- detalii despre următoarea etapă în procedura de majorare a capitalului ; atragerea unui investitor strategic

- intrarea Astra în administrare specială, motivele ASF 

- valoarea primelor subscrise de Astra Asigurări în primele şase luni