Dorel Goia, principalul acţionar al Teraplast, numit preşedinte în locul lui Traian Simion
Omul de afaceri Dorel Goia, principalul acţionar al producătorului de profiluri şi ţevi din PVC Teraplast Bistriţa (TRP) cu 46,7% din acţiuni, a fost numit de acţionari în funcţia de preşedinte al companiei.
Anterior, funcţia era deţinută de Traian Simion, care a rămas director general al companiei.
Compania a anunţat azi pe bursă că şi-a înrăutăţit cu 12% estimarea pentru cifra de afaceri pentru acest an şi cu 40% pe cea referitoare la profitul brut, din cauza evoluţiei sub aşteptări a pieţei construcţiilor.
Pentru anul în curs, Teraplast anticipează acum o cifră de afaceri de 230,6 milioane de lei, cu 12% mai mică faţă de 262,3 milioane de lei, cât estima în bugetul stabilit la începutul anului. Noua cifră de afaceri ar reprezenta o creştere de 1,77% faţă de cea de anul trecut, se arată într-un raport transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi citat de Mediafax.
Profitul brut al companiei este estimat în bugetul rectificat la 5,13 milioane de lei, cu 41% sub cel anunţat la începutul anului, de 8,66 milioane de lei.
Conform INS, în primele şapte luni ale anului volumul lucrărilor de construcţii s-a redus cu peste 11% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, iar volumul construcţiilor inginereşti a scăzut cu aproximativ 27%.