Manuel Valls: Marea Britanie va avea „mult de pierdut“ dacă va ieşi din Uniunea Europeană

Autor: Mihai Draghici 07.10.2014

Premierul Franţei Manuel Valls avertizează că Marea Britanie şi în special zona financiară City of London vor avea „mult de pierdut dacă îi vor întoarce spatele Europei“, scrie AFP. Premierul Marii Britanii David Cameron a promis organizarea în 2017 a unui referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană. „Cunosc termenele anunţate în următorii ani privind exprimarea cetăţenilor în legătură cu destinul şi viitorul. O spun seren şi sincer: Franţa vrea ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană“, a declarat Manuel Valls.

„Marea Britanie şi în special City of London vor avea mult de pierdut dacă vor întoarce spatele Europei“, a adăugat premierul Franţei. Europa are nevoie de reforme pentru simplificarea, transparentizarea acţiunilor politice, pentru apropierea între popoare şi pentru acoperirea vidului democratic, a admis Valls.“Dar britanicii nu trebuie să abandoneze nava europeană, ci trebuie să contribuie pentru a menţine Europa ca un continent de referinţă, un continent care să aibă putere din punct de vedere economic, industrial, tehnologic, ştiinţific, diplomatic şi militar“, a insistat premierul Franţei.