Sorin Roşca Stănescu s-a predat la IPJ Ilfov

Autori: Andi Manciu , Andrei Dumitrescu 07.10.2014

Roşca Stănescu a venit la IPJ Ilfov în jurul orei 17.30. De la Poliţie, în baza mandatului de punere în executare a pedepsei, el ar urma să fie dus, sub escortă, la Penitenciarul Rahova, unde va fi încarcerat.

"Mi-am făcut bagajele şi mă pregătesc de drum. Înainte însă doresc să le transmit tuturor celor care mă cunosc, dar şi cetăţenilor care nu mă cunosc câteva gânduri (…) Astăzi am aflat că sunt condamnat, astfel încât mă pregătesc pentru a mă duce la penitenciar. Începând de mâine, voi fi dincolo. Şi voi încerca să mă adresez de acolo, când şi cum voi putea, opiniei publice", a precizat Sorin Roşca Stănescu într-un comunicat de presă transmis înainte de a se prezenta la Poliţie.

În document, senatorul şi-a susţinut în continuare nevinovăţia faţă de implicarea sa în dosar Rompetrol. "În urmă cu circa trei ani, magistratul care ne-a judecat ne-a comunicat, verbal şi în scris, unora dintre noi, cei implicaţi în achiziţionarea actiunilor pe bursă, că prezumtiva infracţiune s-a prescris. Am fost întrebaţi dacă dorim să uzăm de prescripţie. Toţi, inclusiv eu, am declarat că nu şi că dorim să ne judecăm până la capăt", a mai susţinut Roşca Stănescu.

În dosarul Rompetrol, Curtea de Apel Bucureşti a dispus condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu la un an de închisoare pentru utilizare de informaţii privilegiate şi la doi ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. În urma contopirii pedepselor, cea mai grea dintre acestea a fost sporită cu patru luni, urmând ca senatorul PNL să execute doi ani şi patru luni de închisoare.