Trei antreprenori din Cluj au pariat 30.000 de euro pe un magazin de dulciuri

Autor: Corina Mirea 12.10.2014

Laura şi Radu Beligăr, o familie din Cluj cu experienţă în sistemul bancar, respectiv în presă, au deschis în septembrie anul trecut un magazin de dulciuri în centrul oraşului, după o investiţie de 30.000 de euro.

În prezent, magazinul are trei angajaţi, iar antreprenorii speră ca până la finalul anului să deschidă un magazin BonBon Candy într-unul dintre mallurile din Cluj.

„Este prima noastră aventură în antreprenoriat. Ideea magazinului ne-a venit după ce am rememorat sentimentul de bucurie pe care îl simţeam de fiecare dată când intram într-un magazin de dulciuri din străinătate. Am vrut să aducem o astfel de experienţă şi la Cluj; nu neapărat mărfurile de acolo, cât mai mult sentimentul pe care îl ai când intri într-un asemenea magazin. Eu şi soţul meu am iniţiat proiectul, iar pe parcurs ni s-a alăturat şi o bună prietenă“, spune Laura Beligăr.

Pentru a acoperi o parte din investiţia de 30.000 de euro necesară deschiderii BonBon Candy, cei trei antreprenori au apelat la programul prin care statul acordă până la 10.000 de euro celor care vor să-şi înfiinţeze o primă afacere, iar cei mai mulţi bani i-au cheltuit pe amenajarea spaţiului, mo­bilier, echipamente şi stocul de marfă.

Cele mai multe pro­duse comercializate de ma­gazin provin din Europa, iar de o bună parte din procesul de ambalare şi prezentare se ocupă chiar antreprenorii. Dulciurile BonBon Candy sunt vândute atât vrac, cât şi în ambalajul original, iar preţul acestora variază de la 6 lei pentru 100 de grame de fructe învelite în ciocolată la 9 lei/100 de grame de bomboane gumate sau 18,5 pentru 100 de grame de cubuleţe de ciocolată neagră cu alune şi migdale ale unui brand italian.

Dar produsele vin ambalate şi în borcane personalizate de cei trei, astfel că un borcan cu bomboane „Anti lene“ costă 13 lei sau unul „De ziua ta“ ajunge la 24 de lei.

Cei mai mulţi clienţi sunt tinerii atraşi de mesajele folosite pentru personalizarea ambalajelor în care sunt comercializate unele produse, dar printre cei care trec pragul magazinului se numără şi familiile cu copii sau bunicii.  „Ne axăm foarte mult şi pe partea de vânzări online. Site-ul nostru a avut o creştere constantă, deşi l-am lansat relativ recent, în urmă cu mai puţin de şase luni. Peste trei ani ne vedem tot aici, în inima Clujului, cu magazinul nostru colorat şi vesel, mereu aproape de clienţii noştri. Ne dorim să rămânem accesibili pentru clujeni şi să nu industrializăm conceptul BonBon Candy“.