Topul celor mai mari zece producători de ulei de măsline din lume

Autor: Gabriel Razi 14.10.2014

Cel mai mare producător de ulei de măsline la nivel mondial este Spania, volumul producţiei în sezonul 2013/2014 devansând la mare distanţă următoarele două clasate, Italia şi Grecia. 

Practic, producţia de ulei de măsline din Spania este de peste trei ori mai mare decât cea a Italiei, potrivit datelor International Olive Oil Council. 

În cazul Greciei, afaceri din acest sector au ajuns în medie la 700 milioane de euro/an în ultimii cinci ani, iar seg­mentul înseamnă 6% din pro­ducţia agricolă de 10 mi­liarde de euro a acestei economii sud-europene.