Internele cumpără Dacii Duster de 5 milioane de euro

Autor: Andrei Dumitrescu 09.10.2014

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), achiziţia vine ca urmare a derulării programului de înnoire a parcului auto naţional, ministerul semnând un acord cadru cu SC Renault Commercial Roumanie, în urma finalizării unei licitaţii deschise.

Dajbog a precizat că, în urmă cu aproximativ o lună, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anunţat intenţia achiziţionării de autovehicule, în contextul numărului scăzut de autospeciale destinate structurilor operative pentru misiuni de patrulare şi intervenţie în stradă.

"Conform datelor centralizate la începutul acestui an, gradul de asigurare cu autovehicule, la nivelul tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, era în medie de 42,6 la sută. Aproape 80 la sută din parcul auto al Ministerului Afacerilor Interne - incluzând aici Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - avea la începutul anului 2014 o vechime de peste 10 ani, ultima achiziţie importantă de autovehicule, derulată la nivelul ministerului, din fonduri bugetare, realizându-se în anul 2006", a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

Monica Dajbog a arătat că au fost făcute şi demersuri pentru achiziţionarea de către MAI, din venituri proprii, a unui număr important de autovehicule destinate misiunilor de patrulare şi intervenţie la evenimente.

În acest sens, în urma rectificării bugetare, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 31 de milioane de euro pentru creşterea numărului de autovehicule la structurile MAI, aceşti bani provenind dintr-un total de 57 de milioane de euro, bani obţinuţi de Ministerul Afacerilor Interne din venituri proprii. Diferenţa de 26 de milioane de euro urmează să fie cheltuită în 2015, tot pentru achiziţionarea de autovehicule.

Dajbog a precizat că MAI a iniţiat deja procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru aproximativ 2.800 de maşini, ofertele urmând să fie deschise în 28 octombrie.

"Având în vedere termenele şi procedurile legale care trebuie respectate, aprecierea noastră este că primele autovehicule din acest lot vor intra în dotarea Ministerului Afacerilor Interne, până la sfârşitul acestui an", a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

De asemenea, în urma rectificării bugetare, au fost asigurate şi fondurile necesare pentru plata combustibilului, pieselor de schimb, a utilităţilor, dar şi pentru expertizele medico-legale rămase neachitate de structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Dajbog a adăugat că, tot în urma rectificării bugetare, MAI a obţinut şi banii necesari achitării drepturilor de echipament rămase restante pentru lunile ianuarie-martie 2014, banii urmând să intre în conturile poliţiştilor până la sfârşitul lunii octombrie, astfel încât, începând din noiembrie, să nu mai existe nicio restanţă la acest capitol.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, de aceste măsuri vor beneficia cei 137.000 de angajaţi ai MAI, autovehiculele noi asigurând condiţii mai bune de desfăşurare a misiunilor pentru poliţişti, jandarmi sau pompieri.