Spaniolii de la Iberdrola au vrut mult de la piaţa românească, dar s-au mulţumit cu 40 de turbine eoliene

Autor: Roxana Petrescu 10.10.2014
Iberdrola, grupul energetic spaniol cu afaceri de 32,8 miliarde de euro anul trecut şi cu un profit net de 2,6 miliarde de euro, a dorit să se impună ca unul dintre principalii jucători pe piaţa energetică românească, fiind implicat în cel mai mare proces de privatizare din distribuţia de electricitate, dar şi în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. La final s-a mulţumit doar cu 40 de turbine eoliene într-un parc din comuna Mihai Viteazu din Constanţa.
 
Spaniolii au fost implicaţi în proiectul privind construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, un proiect evaluat azi la 6,5 miliarde de euro, care iniţial a tras toate grupurile energetice mari europene. 
 
Proiectul, care a fost evaluat la început la 2 mld. euro pentru ca azi să ajungă la 6,5 mld. euro, i-a atras iniţial pe toţi greii din energia europeană, CEZ (Cehia), Enel (Italia), GDF SUEZ (grup franco-belgian), RWE (Ger­mania) şi ArcelorMittal România. Însă multiplele schimbări aduse de statul român proiectului, dar şi izbucnirea crizei pe plan internaţional i-au făcut  pe toţi investorii să întoarcă spatele acestui proiect major al României. Startul a fost dat de cehii de la CEZ, apoi GDF, Iberdrola şi RWE au părăsit în grup proiectul lansând la „despărţire“ doar o declaraţie comună de presă.
 
Ulterior s-au retras şi singurii doi investitori rămaşi alături de statul român, italienii de la Enel şi ArcelorMittal Galaţi. Anul acesta, statul a reluat procedurile în vederea selectării unui nou investitor, dar a reuşit să atragă doar un grup chinez, China General Nuclear Power Corporation (CGN).