Procurorii DNA ridică documente de la Ministerul Educaţiei, într-un dosar privind un proiect POSDRU

Autor: Catalin Lupasteanu 13.10.2014

Surse judiciare au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ridică documente în legătură cu un proiect POSDRU derulat de Ministerul Educaţiei, calculatoarele pe care sunt documentele aferente proiectului, precum şi alte mijloace de stocare a datelor.

Potrivit surselor citate, este vorba despre derularea proiectului POSDRU "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I. Programe integrate pentru creşterea accesului la educaţie şi a nivelului educaţional al copiilor din comunităţi defavorizate, cu precădere romi, în anul 2008 - 2009", din cadrul Axei prioritare 2 Învăţare pe tot parcursul vieţii - Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii. Asistenţa financiară nerambursabilă a acestui proiect este de 15.929.018 lei, iar valoarea totală este de 18,5 milioane de lei.

În acest caz a fost începută urmărirea penală in rem, până în prezent nicio persoană nefiind pusă sub învinuire. Anchetatorii au indicii că nu ar exista documente justificative pentru cheltuielile efectuate în cadrul acestui proiect şi pentru cererea de rambursare depusă. Mai mult, procurorii ar avea indicii că în prezent sunt refăcute documentele aferente proiectului, susţin sursele citate.